noiembrie 22, 2014

Concurs cu paella si amintiri spaniole cu gust de usturoi

     Nu stiu ce faceti voi in weekendurile de toamna dar stiu ca eu le astept cu mare nerabdare. Sambata e zi de curatenie, de gatit bunatati la cuptor, citit si vizionat ultimele episoade din serialele preferate. Cand si cand ma mai apuca nostalgia si rafoiesc sau sortez fotografii din vacante, planuiesc unele noi iar daca sunt cu adevarat harnica scriu si pe blog. :D.

      Duminica mancam de obicei in oras apoi mergem la film sau la o piesa de teatru si la un ceai cu prietenii. Intr-una din aceste iesiri am profitat de invitatia celor de La Rambla si am domolit dorul de vacanta cu o portie delicioasa de paella.

    Asta vara am mancat paella la mama  ei acasa, la Valencia, si desi nu sunt mare fan orez mi-a placut foarte mult combinatia cu fructe de mare sau cu carnita frageda de iepure. Ba mai mult decat atat, am avut grija sa imbunatatesc reteta cu un pahar de sangria pe care l-am varsat din greseala in tava cu paella pe care o asteptasem o ora. :).
   
      Aveam deci termen de comparatie, iar paella de la Rambla nu m-a dezamagit. Am incercat cate un pic din toate sortimentele si am declarat castigatoare varianta cu fructe de mare. Foarte mult mi-au placut si calamarii pane si painea prajita cu usturoi si sos de rosii din care am mancat cantitati impresionante in vacanta noastra pe taramuri iberice. M-am bucurat sa gasesc atat de aproape de casa gustul de care m-am indragostit vara asta (cand mancarea a luat locul obiectivelor turistice si unde am facut o obsesie pentru pimientos do padron si gambas al ajillo) si simt ca nu va mai trece mult pana la urmatoarea intalnire cu deliciosii calamari. Mai mult decat atat, imi doresc sa va ispitesc si pe voi sa incercati minunata bucatarie spaniola, fie ca vreti sa va amintiti de o vacanta petrecuta acolo sau sa va deschideti apetitul catre o destinatie care cu siguranta nu va va dezamagi.

     Prin urmare incepem azi un mic concurs in urma caruia puteti castiga o paella cu fructe de mare pentru 4 persoane, oferita de restaurantul La Rambla. Pentru a va inscrie va rog sa  dati like paginilor de Facebook La Rambla si Bucatar sub acoperire si sa imi lasati un comentariu in care sa imi ziceti ce fel de mancare spaniola va place cel mai mult sau ce ati dori sa incercati dar nu ati avut inca ocazia. Castigatorul va fi ales cu ajutorul Random.org si anuntat duminica viitoare pe blog iar acesta va putea beneficia oricand de premiu, cu o rezervare telefonica inainte.
    Haideti, abia astept sa vad de ce imi faceti pofta!

                                                                                                       yours truly, spanish food lover,
                                                                                                                                      Lavinia

octombrie 26, 2014

Paste de toamna cu ficatei si hribi

     In ultima vreme blogul nu a mai fost o prioritate pentru mine. De fapt, nu a mai fost deloc. Incercand sa-mi fac timp pentru toate intre joburi, citit, plimbari si alte activitati l-am lasat deoparte si am uitat de el. Azi am intrat intamplator pe pagina de Facebook, pentru ca vremea de afara mi-a adus aminte de niste retete gustoase si vroiam sa va zic si voua de ele si am ramas muta de uimire cand am vazut ca in ultimele cateva zile s-au strans 200 de like-uri noi. Nu pot sa imi explic ce sa s-a intamplat, nu stiu cum de sunteti inca aici, dar va multumesc ca nu ma lasati sa renunt la pasiunea mea, la blogul acesta care mi-a adus de-a lungul timpului atatea satifactii. Si ca sa ma revansez macar un pic va las o reteta delicioasa de paste cu ficatei pe care am pregatit-o cu ceva timp in urma si care mi se pare foarte potrivita pe vremea asta.

Ingrediente:
pentru 4 portii, timp de preparare 30, usor
50 g unt
o ceapa mica
400 g ficatei
30 g hribi uscati hidratati in 50 ml apa fierbinte
1 cutie rosii in bulion
50 ml vin Marsala
300 g paste
sare, piper
2 lingurite ulei de trufe/pasta de trufe
50 g parmezan
Preparare:
     Curatam ceapa si o taiem fin, spalam ficateii si ii taiem cuburi. In untul topit calim ceapa timp de 5 minute pana devine aurie. Adaugam apoi ficateii si ii calim 3-4 minute. Adaugam hribii scursi bine, rosiile si Marsala si lasam pe foc inca 5 minute pana obtinem un sos grosut. Condimentam cu sare si piper.
     Intre timp fierbem pastele al dente apoi le amestecam cu sosul si cu uleiul/pasta de trufe. Impartim in farfurii, presaram cu parmezan proaspat si servim

P.S.- reteta e adaptata de aici

                                                                                                              yours truly, pasta lover,
                                                                                                                                       Lavinia

iulie 26, 2014

Despre Israel, cu drag!

     In mai am fost in vacanta in Israel. Nu era pe lista de prioritati dar pentru ca un bun prieten locuieste in Tel Aviv cu ocazia unei burse de studii am zis ca e un moment bun sa ii facem o vizita si sa ne largim orizonturile. Si bine am facut! Amestecul de culturi si traditii, modernitatea Tel Avivului si istoria care se simte la tot pasul in Ierusalim, atmosfera de vacanta si mancarea, o, mancarea ne-au facut sa ne indragostim de tara asta atat de ciudata si sa vrem sa ne intoarcem. Nu ma pricep deloc la politica si nici la istorie, nu stiu a cui este dreptatea in conflictul asta care nu se mai termina dar nu pot sa nu ii admir pe evrei pentru modul in care si-au pastrat sute de ani traditiile si limba in afara unor granite. Imi doresc doar ca totul sa se termine cu bine, ca oamenii dragi care sunt acolo sa fie in siguranta si ca toata lumea sa poata ajunge macar o data in locul asta minunat si sa incerce cea mai buna mancare pe care am mancat-o vreodata.
     Israelienii au un respect aparte pentru mancare, folosesc cu talent putinele legume pe care le produc, condimenteaza cu atentie si sunt foarte generosi. Am mancat aici cele mai bogate brunchuri, cel mai bun humus si falafel si nenumarate salate delicioase.
     Dar sa incepem cu inceputul:
     De cum am pus piciorul in Tel Aviv ne-am oprit sa luam masa, ca doar nu era sa incepem sa vizitam pe stomacul gol. Am comandat shakshuka, un mic dejun traditional cu oua coapte in sos de rosii cu legume si am primit o tigaie de fonta aburinda inconjurata de o multime de alte bunatati: salate de mai multe feluri, unt, sos de iaurt, tahini, paine, dulceata, suc de portocale, cafea. Oamenii astia nu se joaca cu mancarea!
    Am luat apoi la picior orasul, ne-am pierdut se stradutele inguste din vechiul Jaffa, am facut o plimbare pe faleza si o baie in mare apoi ne-am oprit la un restaurant hip de pe malul marii pentru un pahar de vin si o portie de peste la gratar. De aici nu am poze cu mancarea pentru ca era destul de intuneric si nu am vrut sa imi bat capul cu setarile aparatului dar nu imi amintesc sa fi mancat ceva care sa nu fie bun.

      A doua zi ne-am indreptat catre Ierusalim unde prima oprire a fost un mic restaurant traditional unde nu se servea decat humus. au am luat unui cu seminte de pin care a venit insotit de falafel si de o salata de rosii cu patrunjel si de pita calda. Vai ce pofta mi s-a facut!
    Am colindat apoi cele patru cartiere ale orasului (arab, crestin, armenian, evreiesc), am baut suc de rodii proaspat stors si am negociat pentru cele cateva suveniruri pe care le-am luat, am mancat un fel de sarmale traditionale armeniene apoi ne-am intors in Tel Aviv.
     A treia zi am fost in excursie organizata la Marea Moarta si Masada si din pacate ofertele de masa nu au fost prea bogate, dar un kebab delicios tot am mancat. M-a impresionat in mod deosebit desertul care se intinde cat vezi cu ochii, povestile despre beduini si legenda cetatii Masada.
     La intoarcere am zis sa ne oprim in Tel Aviv pentru o masa ca lumea si asa am avut parte de cea mai tare experienta culinara din toata vacanta. Pe faleza trecusem de cateva ori pe langa restaurantul The old man and the sea la care era intotdeauna coada si am zis ca trebuie sa fie ceva la mijloc. Ne-am asezat cuminti la rand si dupa vreo 15 minute am fost chemati si asezati inauntru la o masa. Pana sa ne dezmeticim si sa cerem un meniu un chelner grabit ne-a adus o carafa imensa de limonada si a aruncat-o pe masa. Noi incercam sa ii spunem ca nu am comandat nimic si ca a gresit masa dar el a plecat imediat si ne-a lasat cu ochii in soare. Pentru ca ne era sete, am baut.:D Dupa 5 minute apare un alt chelner si pana sa ii cerem noi meniul si sa il intrebam ce ne recomanda a inceput sa ne arunce pe masa vreo 20 de castronele cu 20 de salate si sosuri diferite si un castron cu lipie calda.
    Pentru ca locul e destul de mare si de aglomerat iar nu am reusit sa ii cerem meniul asa ca a plecat si am ramas cu masa plina, nestiind ce se intampla. Pentru ca ne era foame, am mancat.:D : salata de vinete, de quinoa, falafel, humus, iaurt cu castraveti, varza, nicinumaistiu. Am zis ca daca tot sunt pe masa, ce sa facem, sa ne uitam la ele? Abia dupa vreo 10 minute am primit si meniul din care ne-am lamurit in cele din urma cum sta treaba: aveau mai multe variante de fel principal iar aceste salate erau din partea casei. Am comandat niste peste cu cartofi prajiti si ne-am vazut de treaba. Partea cea mai amuzanta a venit insa cand Sorin a intrebat daca mai putem primi o portie de humus pentru ca era atat de bun. Chelnerul s-a uitat amuzat la noi, ne-a luat toata castroanele goale si ne-a adus altele pline in loc. Iar treaba asta s-a mai repetat de cateva ori, pentru ca ne tot dadea tarcoale si cand vedea ca mai terminam ceva facea refill. A trebui sa ne certam cu el ca sa il oprim si sa mai lasam un locsor si pentru felul principal. Bineinteles ca am mancat si pestele, ca era prajit si dulce si delicios, ba am mai primit din partea casei si ceai cu menta si gogosele cu miere si le-am mancat si pe alea. Asta da ospat!
    Cea de-a patra zi a fost rezervata orasului Haifa, cel mai muncitoresc oras dintre toate orasele Israelului. De fapt aici se spune ca in timp ce Ierusalimul se roaga, Tel avivul petrece, Haifa munceste. Iar lucrul asta se vede. Orasul este destul de linistit insa are cateva cartiere foarte frumoase, pline de verdeata si cu o vedere panoramica asupra marii iar gradinile Bahai sunt minunate dar din pacate accesibile publicului doar partial.
    Am mancat si aici pe saturate: un fel de chiftea de vita si oaie coapta in sos de tahini, orez cu fructe de mare si inca niste chestii de care nu imi mai aduc aminte.

    Cert e ca dupa fiecare masa simteam ca explodam dar nici nu ne puteam opri pentru ca mancarea era foarte gustoasa. Ne-am intors devreme in Tel Aviv si am luat cina la un restaurant iatlienesc unde am mancat cele mai bune paste cu hribi si castane coapte, pizza delicioasa, paste cu ragu de pui si fructe de mare.
    Ultima zi a fost dedicata exclusiv lenevelii, nu ca am fi intrat in vreun muzeu pana atunci. Am luat micul dejun la Benedict, un restaurant simpatic al carui meniu cantine doar variante pentru micul dejun, dar pe care le poti manca la orice ora.
    Am dat o tura apoi prin piata, am dormit cateva ore pe plaja apoi am mancat iar ceva italienesc si surprinzator de bun. Prietenul nostru Cosmin ne-a dus apoi intr-un loc foarte misto de pe bulevardul Rothschild unde am mancat cele mai bune deserturi cu ciocolata. Cred ca am stat o jumatate de ora sa ma hotarasc si apoi bineinteles ca am mancat de la toata lumea din farfurie. Ce n-as da sa existe astfel de locuri si in Bucuresti!
    Ce mi-a placut cel mai mult legat de mancare e ca am mancat la fel de bine oriunde ne-am asezat si nu a fost nevoie sa ne uitam pe Trip advisor nici macar o data. Pur si simplu nu aveai cum sa dai gres, iar gandul asta a contribuit extrem de mult la atmosfera de vacanta. Am fost palcut surprinsa si de faptul ca foarte multa lume intelege si vorbeste romaneste si ca multi dintre ei au rude si prieteni in Romania. M-au uimit contrastele, viteza cu care conduceau soferii de autobuz, multitudinea autostrazilor, amabilitatea oamenilor si atmosfera de vacanta. Sper sa ne intoarcem cat de curand! Shalom!

                                                                                                         yours truly, food and travel lover, 
                                                                                                                                                Lavinia

iulie 07, 2014

Prajitura cu visine ca in copilarie

     Doua postari pe blog in doua zile consecutive? I didn't see this coming! Numai ca dupa ce ieri v-am aratat o poza cu prajitura cu visine a copilariei mele am fost uimita de numarul mare de likeuri si m-am gandit ca poate mai sunt si altii care cauta acea reteta perfecta cu care au crescut. Eu una am incercat mai multe variante si abia cand am gasit-o pe cea originala (adica fix pe cea pe care o folosea matusa mea in copilarie cand ne facea prajitura asta) nu m-am lasat.

Asadar, daca vreti si voi sa va bucurati de amintiri dulci-amarui notati asa:
Ingrediente:
16 portii, timp de preparare 40 minute, usor
5 oua
1 cana zahar
4 linguri apa
1 cana faina
4 linguri ulei
1 castron mare visine fara samburi
Preparare:
    Se bat albusurile cu 4 linguri de apa, un praf de sare si zaharul pana se obtine o bezea tare. Se adauga apoi galbenusurile, uleiul si faina si se mai amesteca putin cat sa se omogenizeze compozitia. Se toarna intr-o tava tapetata cu unt si faina, sau mai simplu, cu hartie de copt, se adauga 2/3 din visine deasupra si se da la cuptorul incalzit la 180 de grade. Dupa 10 minute se trage tava putin in afara cuptorului si se adauga si restul de visine apoi se mai lasa la copt inca 20 de minute sau pana cand o scobitoare introdusa in centru iese curata. Se lasa sa se raceasca apoi se portioneaza si se pudreaza cu zahar pudra. E geniala cu un pahar de lapte rece dar si simpla.

     Apropo de asta, voua ce mancaruri va aduc cel mai tare aminte de copilarie? Eu am o lista intreaga care incepe cu prajitura asta, continua cu cozonacul cu crema de ciocolata si nuca, scovergile cu zahar, branzoaicele, omleta cu multa verdeata, tochitura mancata direct din ceaun cu mamaliga si cate si mai cate. Am mostenit bucuria de a manca si gati de la doua persoane foarte dragi mie care din pacate nu mai sunt de mult printre noi si cumva ma simt datoare sa duc mai departe traditia asta. Si nici ca se putea sa primesc o insarcinare mai frumoasa.

                                                                                                                       yours truly,
                                                                                                               a little bit nostalgic, Lavinia

iulie 05, 2014

Bloggers' Garden potluck party

Hello all,
     It's been a while si devine din ce in ce mai clar pentru mine ca nu mai pot sa fac asta on a regular basis. Desi mi-e greu sa recunosc trebuie sa accept ca asta e viata mea acum si ca organizarea timpului liber nu e cea mai mare calitate a mea. Iar cand vad ca mai sunt si alti oameni care scriu la fel de rar ca si mine ma gandesc ca poate nu e chiar asa de rau. Am dat discutiile pe Facebook si comentariile pe blog pe intalniri adevarate, cu oameni in carne si oase care mananca din ceea ce au gatit in loc sa admire fotografii si zau ca nu pot sa ma plang de asta.
     Ultima isprava de genul asta s-a intamplat duminica trecuta in minunata curte a familiei foodie. Au fost acolo Andie, Cata, Mihai, Andreea, Ana, Mazi, Ana, Madalin impreuna cu jumatatile lor mai bune si fiecare a adus de acasa ceva gata pregatit sau care putea fi terminat in cateva minute pe gratar sau in cea-mai-mov-bucatarie-ever iar ziua s-a impartit intre discutii despre vacante si mancare (oh well, asta visam, asta pictam!), copii si case si orice altceva. Iar cand a aparut si Florin si a inceput sa ne imbie cu Aperoale nici ca ne mai lasam dusi. It was really fun si sper sa repetam experienta cat de curand.
   
In ceea ce ma priveste am dus la petrecere doua salate inspirate de retetele lui Ottolenghi din Plenty. Cea cu orz a avut mare succes la public dar mie imi place foarte mult si cea cu linte asa ca le voi scrie mai jos pe amandoua. Va provoc ca vara asta sa dati gratarul pe un picnic si sa mergeti la iarba verde cu cateva chestii pregatite de acasa. Noi am facut si anul trecut chestia asa, in aproximativ aceeasi formula de blogeri mancaciosi si a fost foarte dragut sa mancam si sa stam la povesti fara sa asteptam o vesnicie sa fie gata gratarul si carnea si everything else.

Salata cu orz si rodie
4 portii generoase, timp de preparare 30 minute, usor
Ingrediente:
1 cana orz decorticat
6 tulpini proaspete de telina
2 catei de usuturoi
seminetele de la o rodie mare
o legatura de patrunjel
1 legatura marar
3-4 linguri ulei de masline
3 linguri otet balsamic
1 lingura melasa de rodii
1 lingura zatar
Preparare:
Pentru inceput se fierbe orzul in suficienta apa pana se inmoaie dar ramane un pic al dente. Dureaza aproximativ 30 minute. Se scurge bine si cat este inca fiebinte se amesteca cu uleiul, otetul, usturoiul, telina taiata cuburi, sare, piper. Desi reteta cu preciza asta eu am adaugat si o lingura de melasa de rodii si una de zatar si bine am facut. Il lasam apoi sa se raceasca si adaugam verdeata taiata marunt si semintele de rodie apoi il putem devora.


Salata cu linte verde, rosii coapte si gorgonzola:
4 portii generoase, timp de preparare 45 minute, usor
Ingrediente:
5-6 rosii carnoase
1 ceapa rosie
400 g linte verde
1 legatura marar
1 legatura patrunjel
1 catele de usturoi
100 gorgonzola
sare, piper
ulei de masline
otet balsamic
Preparare:
Taiet rosiile in sferturi, le stropim cu putin ulei de masline si le punem la cuptor (180 grade), pe o hartie de copt, pana se inmoaie.
Intre timp scurgem lintea (eu am folosit conserva), o clatim si o amestecam cu ceapa taiat pestisori, verdeata tocate, usutroiul ras si gorgonzola rupta in bucati. Adaugam apoi rosiile coapte, uleiul, otetul, sare si piper dupa gust si mancam imediat.

P.S.-Thanks for the pictures Catalinei si lui Mihai, eu aveam mainile ocupate cu painea unsa cu unt si usturoi si cu furculita asa ca imi era imposibil sa mai fac si poze. Daca sunteti curiosi sa vedeti ce au mai gatit si altii luati de cititi la Mazi.

martie 21, 2014

Tarta cu spanac si crusta de ovaz si susan

     Ieri am facut cea mai buna tarta sarata cu spanac din toata viata mea de bucatar. Si tineti cont ca afirmatia asta vine din partea unei persoane careia nu-i place spanacul. Deloc!
     Totul a pornit de la o provocare din partea unei colege care nu mancase nimic facut de mine si care si-a dorit in mod deosebit o tarta cu spanac.
     Dupa cautari prin carti si pe internet am dat peste reteta asta de care m-am indragostit iremediabil pentru ca sparanghel si pentru ca susan in crusta.:D Cand eram la jumatatea retetei am constatat ca dureaza mai mult decat imi planificasem eu asa ca am ajustat un pic modul de preparare si ingredientele pentru a ma incadra in timpul disponibil si bine am facut. Reteta dupa care m-am insiprat e vegana dar eu am inlocuit tofu cu branza telemea si am adaugat un ou, dar voi o puteti respecta intocmai daca tineti post.
     Ce mi-a placut cel mai mult a fost crusta crocanta in care uleiul de masline a luat locul untului. Cred ca voi folosi reteta asta de crusta de multe ori de acum incolo.

Ingrediente:
pentru 6 portii, timp de preparare 1 ora 30 minute, 6 portii
Pentru crusta
3 linguri seminte de susan
1/2 cana fulgi de ovaz
1 cana faina integrala
1/2 lingurita praf de copt
3/4 lingurita sare
1/2 lingurita piper
1/3 cana apa
1/3 cana ulei de masline
Pentru umplutura
1 lingura ulei de masline
1 ceapa medie
2-3 catei de usturoi
15 fire sparanghel
400 g spanac
2-3 linguri vin alb
sucul de la 1/4 lamaie
1 lingura otet de mere
1 ou
100 g branza telemea
cimbru, oregano proaspete sau uscate
fulgi de chili
1 lingurita seminte de chimen
sare, piper


Preparare:
     Am inceput cu prepararea crustei. Pornim cuptorul sa se incalzeasca la 180 de grade si coacem semintele de susan si ovazul cateva minute pana devin aurii. Le mixam apoi intr-un robot cu faina, condimentele si praful de copt apoi adaugam uleiul si apa si mixam pana obtinem un aluat faramicios. Intindem aluatul intr-o tava de tarta de 20-25 cm diametru incercand sa acoperim si marginile. Eu l-am intins direct cu mana, in tava. Dam apoi aluatul la cuptor 10 minute, ca sa ramana crocant si sa nu se inmoaie de la umplutura.
      Pentru umplutura calim in ulei ceapa tocata marunt, usturoiul si sparanghelul tocat in bucatele de 2-3 cm. Cand acestea s-au inmuiat adaugam spanacul si mai lasam pe foc cateva minute. Adaugam vinul si mai lasam un minut sa se evapore alcoolul. Amestecam apoi compozitia obtinuta cu branza faramitata, oul si restul condimentelor. Turnam compozitia peste crusta si mai coacem 30 de minute pana se incheaga si se rumeneste usor.
     Au mancat din tarta asta vreo 6 persoane si toate s-au declarat multumite. Incercati-o acum cat sunt pline pietele de spanac si spuneti-mi sum vi s-a parut.
P.S.: daca puneti la socoteala ca tarta asta e plina de vitamine si fibre atunci nu va ramane altceva de facut decat sa o incercati

                                                                                                                      yours truly, spinach hater,                                                                                                                                                  Lavinia

martie 19, 2014

Salata de linte verde si sparanghel

     Va povesteam ieri pe Facebook ca am adaugat o noua carte colectiei si anume Plenty de Yotam Ottolenghi. Pentru ca anul asta mi-am propus sa ma imprietenesc mai mult cu legumele mi-am zis ca nu exista ghid mai bun decat el.

     Printr-o intamplare fericita am gasit la magazinul de legume si fructe din colt sparanghel proaspat si leurda si lucrurile s-au legat de la sine. E adevarat ca in reteta originala era nevoie si de creson dar nu m-am cramponat de asta, am improvizat un pic si rezultatul a fost exact pe gustul meu. Daca am invatat ceva de cand am blogul asta e ca poti face o reteta minunata chiar daca nu ai chiar toate ingredientele inducate. Un pic de imaginatie si cateva inlocuiri si n-are ce sa fie rau. Pentru reteta asta am folosit linte la conserva de la bonduelle si am fost foarte multumita de rezultat. Daca aveti timp evident ca puteti folosi si linte uscata pe care sa o fierbeti chiar voi.
     Mi-am propus ca vara asta sa incerc cat mai multe din retetele minunate din aceasta carte, asa ca daca si voi sunteti in cautarea unor retete cat mai variate cu legume mai aruncati un ochi pe aici.

Ingrediente:
pentru 2 portii, timp de preparare 10 minute, usor
1 conserva linte verde
1/2 legatura sparanghel proaspat
1 legatura de leurda
1 legatura mare de patrunjel
50 g pecorino romano ras fasii
2-3 linguri ulei de masline
2 linguri otet de  mere
1 lingurita ulei de semnite de dovleac/de nuca
Preparare:
     Pentru inceput am tocat marunt marunt patrunjelul si leura si le-am amestecat cu uleiul de masline, otetul si putina sare. Am adaugat deasupra lintea scursa bine si am amestecat. Intre timp am fiert tijele de sparanghel timp de 3-4 minute, cat sa ramana crocante. Le-am taiat in 3-4 segmente si le-am adaugat in salata. am mutat totul pe o farfurie mare, am presarat deasupra branza rasa, am stropit cu putin ulei de samburi de dovleac si am devorat.
     Ce m-a impresionat mai mult decat gustul la aceasta salata a fost textura: bobite rotunde si moi de linte, sparanghel crocant, branza untoasa. Minunat.
                                                                                                   
       P.S.- daca eliminam branza si reducem uleiul la o lingura reteta devine vegana (de post) si mult mai dietetica                                                                                                        
                                                                                                        yours truly, veggie lover,
                                                                                                                                            Lavinia

februarie 28, 2014

4 ani de blog si o placinta

     Nu puteam sa las sa treaca ziua de azi fara sa scriu ceva pe blog. Pentru ca oricat de mult l-am neglijat in ultima perioada, tot mi-am amintit ca azi implineste 4 ani. Iar daca stiu un lucru pe lumea asta, atunci ala e ca aniversarile trebuie sarbatorite! Pentru ca viata e atat de scurta si plina de probleme incat orice motiv de bucurie trebuie tratat ca atare.
    Asa ca sarbatorim, dragii mei, nu cu un tort sau cu cupcakes asa cum am facut in alti ani ci cu o placinta sarata. O placinta sarata cu pui dupa o reteta de Gordon Ramsay care mi se pare exemplificarea perfecta a notiunii de comfort food. Iar pentru ca blogul asta reprezinta spatiul in care ma pot exprima in voie, unde pot experimenta gusturi noi si unde pot uita de grijile de peste zi cred ca nu-i prea rea alegerea.
    Va multumesc ca sunteti aici, ca ma cititi, ca incercati retetele si ca aveti rabdare.

Ingrediente:
timp de preparare 2 ore, dificultate medie, 6 portii
25 g unt
o lingura de ulei de masline
2 cepe
3 tulpini de telina sau 1/4 telina radacina taiata cuburi
1 morcov mare taiat cuburi
200 g mazare congelata
50 g faina alba
400 ml supa de pui
300 ml lapte
300 g carne de pui (piept si pulpe)
sare, piper, dafin, cimbru
pentru crusta de biscuite
75 g faina integrala
1/4 lingurita praf de copt
3/4 lingurita bicarbonat de sodiu
1/2 lingurita sare
3 linguri unt
125 g lapte batut

Preparare:
     Pentru inceput am facut o supa din carnea de pui (cu os si piele), 1 ceapa, telina si morcov, fierte la foc mic pana carnea e moale.
     Am curatat carnea de piele si oase si am taiat-o bucati mici, am strecurat supa si am pastrat legumele.
Intr-o tigaie incapatoare am incins untul si uleiul apoi am calit cealalta ceapa tocata marunt. Am adaugat apoi legumele si am mai lasat pe foc 2 minute. am adaugat apoi faina si am amestecat bine. dupa alte 2 minute am turnat deasupra supa si laptele si am lasat sa fiarba 10 minute panaa inceput sa se ingroase. Am pus apoi in tigaie bucatile de pui si mazarea si am condimentat cu sare, piper, cimbru si dafin si am dat focul la minim.
     Intre timp m-am ocupat de crusta de biscuite: am amestecat intr-un castron toate ingredientele pana am obtinut un aluat consistent.
     Am mutat apoi tocana de pui intr-un vas ceramic dreptunghiular, am pus deasupra aluatul (il puteti intinde uniform sau lasa in bucati rotunde ca mine) si am dat totul la cuptorul incins la 180 de grade pentru 20 de minute. La sfarsit nu mi-au mai trebuit decat niste muraturi.

P.S: daca esti vegetarian sau pur si simplu nu ai chef de carne inlocuieste supa de pui cu una de legume iar in locul carnii adauga boabe amestecate de fasole, naut, linte si ciuperci. N-are ce sa fie rau.

                                                                                                     yours truly, 4 year old blogger, 
                                                                                                                                    Lavinia

februarie 15, 2014

Prajitura cu iaurt si citrice

     Dupa o saptamana plina in care am mancat aproape exclusiv in oras azi am intrat in bucatarie sa-mi iau revansa. Mi-am facut plinul de energie cu o salata de avocado, rosii, ceapa verde, patrunjel si branza de capra apoi am pregatit o supa cremoasa de somon (reteta vine si ea curand).
     La desert am vrut ceva usor de facut si de savurat si nu prea dulce. Am luat la rasfoit cartile de bucate din dotare si m-am oprit la reteta asta din Bucataria lumii a lui Gordon Ramsay. Rezultatul m-a multumit pe deplin, singura problema fiind ca temperatura din cuptor a fost un pic prea mare iar partea de sus a prajiturii s-a ars. Am indepartat un strat de un cm cu un cutit, am mascat cu felii de portocala si gata. Sa mai zica cineva ca nu ma pricep la decorat. :D

Ingrediente:
8 portii, timp de preparare 1 ora, usor
4 oua
100 g zahar
50 g faina
1 lingurita praf de copt
400 g iaurt 2,8 % grasime
sucul de la 1 lamaie
sucul de la 1/2 portocala
1 lingura miere
1 lingurita apa de flori de portocal

Preparare:
     Pentru inceput mixam bine galbenusurile cu zaharul pana devin cremoase. Adaugam apoi pe rand faina, praful de copt, iaurtul si sucul de lamaie. Separat mixam albusurile cu un praf de sare pana se intaresc. Adaugam albusurile peste copozitia de iaurt si amestecam usor. Turnam totul intr-o tava cu peretii detasabili de 23 cm diametru si coacem la 180 de grade aproximativ 45 de minute pana o scobitoare introdusa in mijloc iese curata.
     Cat timp se raceste prajitura facem un sirop din sucul de portocala, apa de flori de portocal si miere. Transferam cu grija prajitura pe un platou, turnam siropul deasupra si o lasam sa se raceasca de tot apoi o savuram.

P.S.- daca punem la socoteala si faptul ca o portie are doar 150 de calorii atunci cred ca nu mai e nici un motiv pentru care sa nu incercati reteta

                                                                                                  yours truly, cake lover, 
                                                                                                                             Lavinia

ianuarie 26, 2014

Pancakes cu faina integrala si ovaz

     Asa cum se intelege chiar din titlu, reteta asta e o incercare de a face traditionalele clatite americane mai sanatoase, fara a renunta insa la gust. Pentru asta am facut asa:
-am inlocuit faina alba cu faina integrala si am adaugat fulgi de ovaz=> mai multe fibre si absorbtie mai lenta a carbohidratilor.
-am inlocuit ouale cu albus=> mai putine grasimi
-am eliminat zaharul pe care l-am inlocuit cu extract de vanilie facut in casa=> mai putini carbohidrati
-am inlocuit laptele batut, gras cu lapte semidegresat, 1,5% grasime=> mai putine grasimi saturate.

     Iar daca vi se pare ca toate schimbarile astea au distrus reteta, va inselati amarnic. Clatitele au fost pufoase, cu o aroma discreta de vanilie si s-au potrivit de minune cu mierea de albine sau cu sosul de zmeura facut in casa.

Ingredinte:
3 portii, timp de preparare 20 minute, usor
1,5 cani faina integrala
0,5 cani fulgi de ovaz
1,5 cani lapte
2 albusuri
1 lingurita sare
1 lingura praf de copt
1 lingurita extract de vanilie
1 lingura ulei
Preparare:
     Am mixat in robot faina si fulgii de ovaz ca sa obtin o textura grunjoasa. Intr-un bol am amestecat ingredientele lichide apoi am adaugat amestecul de faina si am amestecat cu un tel pana la omogenizare. Am uns o tigaie antiaderanta cu ulei si am copt clatitele cate 1-2 minute pe fiecare parte. Trebuie intoarse atunci cand incep sa faca mici basicute.
    Le-am servit calde cu un cub de unt si miere sau cu sos de zmeura.

     Iar ca sa va conving ca reteta asta e numai buna pentru un mic dejun plin de energie am atasat mai jos tabelul nutritional. Enjoy!

                                                                                                              yours truly, carbs lover, 
                                                                                                                                     Lavinia

ianuarie 19, 2014

Risotto cu dovleac si cateva ganduri de inceput de an

     La multi ani dragilor! Imi revin incet incet din amorteala catigata in concediul prelungit si incerc sa pun in practica rezolutiile de an nou.
     Pentru ca 2013 a fost unul dintre cei mai buni ani pe care i-am avut, pentru ca mi-e teama ca 2014 sa nu ma arunce in cealalta extrema, simt nevoia sa fac planuri si sa ma tin de ele. In 2013 am trait mai mult offline decat online (ceea ce va doresc si voua), am calatorit mai mult decat ma asteptam si am cunoscut o multime de oameni noi, dintre care unii mi-au devenit prieteni. Am reusit sa ma bucur de putinul timp liber, sa pastrez legatura cu prieteni vechi si dragi si sa invat o multime de lucruri noi. Din acest motiv imi doresc pentru 2014 mai multa determinare, mai mult echilibru si curaj pentru a pune in practica lucrurile la care visez.
     Revenind la blogul de fata rezolutia este sa mananc cat mai sanatos, in portii adecvate si cu cat mai putina carne. Nu stiu de unde a venit chestia asta, poate are Andie o explicatie, dar un lucru e sigur: vreau sa incerc cat mai multe retete vegetariene si sa cresc aportul de legume in alimentatie.
     Saptamana asta am avut doua zile in care nu am mancat deloc carne, una in care mi-am propus si una in care s-a intamplat pur si simplu. Nu zic ca voi renunta de tot la ea, nici nu imi propun asta, dar o schimbare de genul asta cred ca e bine venita.
     Acum, daca stiti macar un lucru despre mine, acela e ca iubesc bucataria italiana. "Nici un an fara o vacanta in Italia" pare sa fi fost mottoul ultimilor ani si sper ca asta sa nu se schimbe prea curand. Ce nu stiti insa e ca, pe cat de mult iubesc pastele si rosiile uscate si pizza si inghetata italiana, pe atat de mult nu imi place risotto. Nu stiu de ce, pur si simplu nu e pentru mine. Il asociez cumva cu pilaful pe care il mancam in copilarie si din pacate refuz sa ii mai dau sanse.
     Asa se face ca aveam in dulap o punga de orez arborio cumparata din Milano si ca nu o desfacusem inca. In lipsa de paste si ajutata de prezenta unui dovleac placintar care avea sa mai indulceasca lucrurile l-am provocat pe Jamie si i-am dat orezului o ultima sansa.
     Inutil sa va povestesc ca risotto-ul asta cu dovleac a fost delicios pentru gustul meu amator de dulce dar ca ceilalti membri ai familiei l-au considerat un desert. Treaba e ca am mancat singura aproape toata oala si ca acum sunt pregatita sa incerc si variantele cu sparanghel si mazare sau mere si nuci.
Ingrediente:
pentru 4 portii, timp de preparare 1 ora, dificultate medie
1/2 dovleac placintar de aprok 1 kg
1/2 lingurita scortisoara
2 chili uscati
sare de mare, piper proaspat
2 linguri ulei de masline
4 linguri unt
700 ml supa de pui (reteta ca aici, dar fara galuste:D)
o ceapa mica
2-3 tulpini de telina
300 g orez pentru risotto(eu am avut Arborio)
125 ml vin alb sec
50 g parmezan ras
100 g gorgonzola
Preparare:
     Pentru inceput se  cresteaza dovleacul, se unge cu o lingura de ulei si se condimenteaza bine cu sare, piper, scortisoara si chili. Se da la cuptor la 175 grade pana se inmoaie.
     Intre timp se toaca ceapa si telina marunt si se calesc intr-o lingura de ulei si una de unt pana se inmoaie. Se adauga orezul si se mai lasa pe foc 1-2 minute pana devine sticlos. Adaugam apoi vinul, dam focul mai mare si lasam sa fiarba pana s-a evaporat alcoolul iar orezul are acum o aroma delicioasa.
      Incepem apoi sa adaugam cate o lingura de supa de pui si a amestecam pana cand supa e absorbita si arezul devine cremos. Va dura cam 20-30 de minute. E important ca orezul sa isi pastreze totusi textura, sa fie aldente. Cand dovleacul e copt il desprindem cu o lingura de pe coaja si il adaugam in orez.
     Oprim focul, adaugam untul ramas, parmezanul si gorgonzola, amestecam si lasam sa se imprieteneasca aromele apoi servim. Jamie a garnisit cu frunze de salvie prajite in unt insa eu nu am avut asa ca am sarit cu totul peste ele. A fost bun si asa dar cred ca e si mai bun cu ele.
    Daca va place risotto sunt sigura ca va veti indragosti de reteta asta. Daca nu, sunt la fel de sigura!
Dati o sansa lucrurilor care nu va plac si veti fi surprinsi. Let's have a great year!

                                                                                                               yours truly, italian food lover,                                                                                                                                                Lavinia